Învăţătorul-tămăduitor de suflete
„Învăţătorul
este o făclie care se mistuie luminând pe alţii. Nu-i pe lume o carieră care să
ceară mai multă muncă, mai desăvîrşită voinţă şi mai straşnică perseverenţă
decît munca dăscălească.” (înv. Carol Lazăr, 1925)
A fi
învăţător nu este o muncă uşoară, este o artă a modelării sufletelor omeneşti,
a picilor ce pentru prima oară păşesc
pragul şcolii cu multe, multe emoţii. Trăim într-o societate ce tinde să se
dezvolte după modelul ţărilor europene şi învăţământul trebuie să-şi schimbe şi
el politica educaţională, să reorganizeze instruirea, întemeind-o pe principii
noi. Un reper esenţial în formarea şi educarea personalităţii este învăţătorul: cel care ajută destinele să
se împlinească, cel care dă viaţă sufletelor celor care îl urmează, cel care aduce
iubire şi care dăruieşte din iubirea sa fără a aştepta răsplată, spre
desăvîrşirea discipolilor săi. Învăţătorul este omul care dezvăluie sensuri noi
într-o lume închisă în sensurile existente. Este locul, unde arde şi se
purifică lumea şi datorită căruia oamenii îşi văd mai clar drumul, rostul, destinul. Orice
învăţător trebuie să posede o pregătire temeinică, capacitate de creaţie,
orizont cultural larg, pregătire, competenţă, tact şi măiestrie psihopedagogică.
Pregătirea de specialitate temeinică este calitatea esenţială şi fundamentală
pentru exercitarea cu competenţă şi
eficienţă a muncii de profesor.
Activez
în Liceul Teoretic Măgdăceşti. Pregătirea de specialitate am obţinut-o la
colegiul pedagogic din Chişinău „A. Mateevici,” unde am fost admisă în anul
1989, absolvind în 1994. Această pregătire am completat-o, continuînd studiile la Universitatea Pedagogică
de Stat „Ion Creangă” din Chişinău la facultatea Pedagogie, obţinând titlul de
licenţiat în Psihopedagogie, specialitatea-Pedagogia învăţământului primar. Am
absolvit această instituţie în anul 2000. Pe parcursul anilor m-am străduit să
folosesc optimal mijloacele profesional-pedagogice, stilul propriu de
comunicare, tactul pedagogic, arta cuvîntului şi potenţialul creativ, să
desfăşor cu pricepere actul educativ. Mă strădui să nu neglijez faptul că, la
şcolarii mici, e nevoie de căldura sufletească a noastră şi de multe alte
calităţi: dragostea pentru copii, devotamentul, empatia, echilibrul afectiv,
capacitatea de cunoaştere şi spiritul de dreptate, fără de care performanţa nu
se manifestă.