Învăţătorul-tămăduitor de suflete

    „Învăţătorul este o făclie care se mistuie luminând pe alţii. Nu-i pe lume o carieră care să ceară mai multă muncă, mai desăvîrşită voinţă şi mai straşnică perseverenţă decît munca dăscălească.” (înv. Carol Lazăr, 1925)

     A fi învăţător nu este o muncă uşoară, este o artă a modelării sufletelor omeneşti, a  picilor ce pentru prima oară păşesc pragul şcolii cu multe, multe emoţii. Trăim într-o societate ce tinde să se dezvolte după modelul ţărilor europene şi învăţământul trebuie să-şi schimbe şi el politica educaţională, să reorganizeze instruirea, întemeind-o pe principii noi. Un reper esenţial în formarea şi educarea personalităţii este învăţătorul: cel care ajută destinele să se împlinească, cel care dă viaţă sufletelor celor care îl urmează, cel care aduce iubire şi care dăruieşte din iubirea sa fără a aştepta răsplată, spre desăvîrşirea discipolilor săi. Învăţătorul este omul care dezvăluie sensuri noi într-o lume închisă în sensurile existente. Este locul, unde arde şi se purifică lumea şi datorită căruia oamenii îşi văd  mai clar drumul, rostul, destinul. Orice învăţător trebuie să posede o pregătire temeinică, capacitate de creaţie, orizont cultural larg, pregătire, competenţă, tact şi măiestrie psihopedagogică. Pregătirea de specialitate temeinică este calitatea esenţială şi fundamentală pentru exercitarea  cu competenţă şi eficienţă a muncii de profesor.

   Activez în Liceul Teoretic Măgdăceşti. Pregătirea de specialitate am obţinut-o la colegiul pedagogic din Chişinău „A. Mateevici,” unde am fost admisă în anul 1989, absolvind în 1994. Această pregătire am completat-o, continuînd studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău la facultatea Pedagogie, obţinând titlul de licenţiat în Psihopedagogie, specialitatea-Pedagogia învăţământului primar. Am absolvit această instituţie în anul 2000. Pe parcursul anilor m-am străduit să folosesc optimal mijloacele profesional-pedagogice, stilul propriu de comunicare, tactul pedagogic, arta cuvîntului şi potenţialul creativ, să desfăşor cu pricepere actul educativ. Mă strădui să nu neglijez faptul că, la şcolarii mici, e nevoie de căldura sufletească a noastră şi de multe alte calităţi: dragostea pentru copii, devotamentul, empatia, echilibrul afectiv, capacitatea de cunoaştere şi spiritul de dreptate, fără de care performanţa nu se manifestă.