Text

FORMAREA COMPETENŢEI DE COMUNICAREA ORALĂ PRIN STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE ÎN CLASELE PRIMARE
                                                                                                                                               

   Procesul de predare-învăţare a disciplinelor din aria curriculară „Limba şi comunicarea” în treapta primară se bazează pe modelul comunicativ-funcţional, care vizează dezvoltarea celor patru deprinderi integratoare: audierea, vorbirea, lectura, scrierea. Comunicarea este abilitatea de a transmite în mod clar şi coerent ideile pe care le exprimăm, dar şi abilitatea de a asculta activ şi de a prelua constructiv ideile receptate. Comunicarea pe cale orală se concretizează în: a spune ceva altcuiva; a vorbi cu cineva despre ...; a discuta în grup în legătură cu...; a formula o părere personală pro/contra; a comenta o situaţie problematică; a transmite o informaţie; a comunica un mesaj personal; a vorbi în public. Competenţa de comunicare orală se formează concomitent cu cea de înţelegere la auz. Şi dezvoltarea lor are loc paralel: înţelegerea la auz şi vorbirea.
     Problema care poate apărea atunci când un copil vine la şcoală se naşte nu din faptul că el nu poate auzi, ci că, auzind perfect ce i se spune sau ce se vorbeşte în clasă, nu este capabil să perceapă la auz informaţia şi să realizeze operaţiile intelectuale pe care le face-mult mai firesc cu textul scris. De aceea, multe exerciţii pe care le aplicăm fără dubii asupra textului scris ni se par nefireşti sau foarte dificile când e vorba de textul oral: a rezuma un text audiat, a reproduce informaţia relatată de altcineva, a modifica textul audiat etc. Această competenţă se formează în anii de şcoală şi liceu şi se dezvoltă întreaga viaţă.
      Se recomandă ca elevii, folosindu-şi deprinderile de exprimare orală, să poată realiza următoarele competenţe de comunicare: iniţierea sau susţinerea unui dialog; identificarea unei persoane participante la dialog; formularea de întrebări şi răspunsuri pentru situaţiile propuse; descrierea personajelor care participă la comunicare;  povestirea unor fapte şi întâmplări;  exprimarea acordului sau a dezacordului în legătură cu un anumit fapt din comunicare.
     Tehnicile interactive  sânt acelea care pot fi capabile să-i facă pe copii să „dezlege limbile”, care dintr-un motiv sau altul, sânt obişnuiţi să tacă atunci cînd se discută în plen. Lucrul în perechi şi în grupuri mici, spre deosebire de activitatea frontală, îl pune pe elev în faţa necesităţii de a comunica, iar componenţa redusă poate contribui la scăderea anxietăţii, a emoţiilor şi a tracului. Copilul este obişnuit să comunice cu învăţătorul, care este întotdeauna pornit să dea un feedback verbal direct şi fără drept de apel. Dar, discutînd paşnic cu colegii, se poate simţi mai în siguranţă. Aceasta îi face mai atenţi, mai receptivi, mai deschişi la comunicare. Aceste tehnici sânt agreate de copii, sporindu-le acestora motivaţia. Dacă ne dorim nişte învăţăcei flexibili, culţi în comunicare este bine să introducem cât mai des diverse tehnici interactive în demersurile noastre didactice.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu