FORMAREA COMPETENŢEI DE
COMUNICAREA ORALĂ PRIN STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE ÎN CLASELE PRIMARE
Procesul
de predare-învăţare a disciplinelor din aria curriculară „Limba şi comunicarea”
în treapta primară se bazează pe modelul comunicativ-funcţional, care vizează
dezvoltarea celor patru deprinderi integratoare: audierea, vorbirea, lectura,
scrierea. Comunicarea este abilitatea de a transmite în mod clar şi coerent
ideile pe care le exprimăm, dar şi abilitatea de a asculta activ şi de a prelua
constructiv ideile receptate. Comunicarea pe cale orală se concretizează în: a
spune ceva altcuiva; a vorbi cu cineva despre ...; a discuta în grup în
legătură cu...; a formula o părere personală pro/contra; a comenta o situaţie
problematică; a transmite o informaţie; a comunica un mesaj personal; a vorbi
în public. Competenţa de comunicare orală se formează concomitent cu cea de
înţelegere la auz. Şi dezvoltarea lor are loc paralel: înţelegerea la auz şi
vorbirea.
Problema care poate apărea atunci când un copil vine la şcoală se naşte
nu din faptul că el nu poate auzi, ci că, auzind perfect ce i se spune sau ce
se vorbeşte în clasă, nu este capabil să perceapă la auz informaţia şi să
realizeze operaţiile intelectuale pe care le face-mult mai firesc cu textul
scris. De aceea, multe exerciţii pe care le aplicăm fără dubii asupra textului
scris ni se par nefireşti sau foarte dificile când e vorba de textul oral: a
rezuma un text audiat, a reproduce informaţia relatată de altcineva, a modifica
textul audiat etc. Această competenţă se formează în anii de şcoală şi liceu şi
se dezvoltă întreaga viaţă.
Se
recomandă ca elevii, folosindu-şi deprinderile de exprimare orală, să poată
realiza următoarele competenţe de comunicare: iniţierea sau susţinerea unui
dialog; identificarea unei persoane participante la dialog; formularea de
întrebări şi răspunsuri pentru situaţiile propuse; descrierea personajelor care
participă la comunicare; povestirea unor
fapte şi întâmplări; exprimarea
acordului sau a dezacordului în legătură cu un anumit fapt din comunicare.
Tehnicile interactive sânt acelea
care pot fi capabile să-i facă pe copii să „dezlege limbile”, care dintr-un
motiv sau altul, sânt obişnuiţi să tacă atunci cînd se discută în plen. Lucrul
în perechi şi în grupuri mici, spre deosebire de activitatea frontală, îl pune
pe elev în faţa necesităţii de a comunica, iar componenţa redusă poate
contribui la scăderea anxietăţii, a emoţiilor şi a tracului. Copilul este
obişnuit să comunice cu învăţătorul, care este întotdeauna pornit să dea un
feedback verbal direct şi fără drept de apel. Dar, discutînd paşnic cu colegii,
se poate simţi mai în siguranţă. Aceasta îi face mai atenţi, mai receptivi, mai
deschişi la comunicare. Aceste tehnici sânt agreate de copii, sporindu-le
acestora motivaţia. Dacă ne dorim nişte învăţăcei flexibili, culţi în
comunicare este bine să introducem cât mai des diverse tehnici interactive în
demersurile noastre didactice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu